Sforaitul, oboseala resimtita aproape tot timpul,somnolenta, imposibilitatea de a controla eficient tensiunea arteriala sau fibrilatia atriala, kilogramele in plus  – care reprezinta o problema reala-  sunt indicatii privind sindromul de apnee in somn (suspendarea temporara a respiratiei).

Prin urmare o  consultatie la medicul pneumolog specialist cu competenta in somnologie este necesara urmand efectuarea unei poligrafii ventilatorii nocturne.

Sindromul de apnee in somn necesita investigatii complexe la momentul prezentarii datorita multiplelor patologii asociate si se impune o abordare terapeutica optima datorita riscurilor legate de aceasta boala.

Diagnosticul de sindrom de apnee in somn reiese in urma unei inregistrari poligrafice ce presupune ca pacientul sa doarma o noapte, la domiciliu, cu un aparat ( poligraf), format dintr-o serie de senzori si electrozi pe care ii va monta conform instructiunilor oferite de personalul medical. Acesti senzori inregistreaza sforaitul, modificarile de respiratie ce apar in timpul somnului, miscarile toraco-abdominale, pulsul si saturatia in oxigen a sangelui. Rezultatul va fi analizat de catre medic, iar concluziile inregistrarii vor fi impartasite pacientului in maxim o saptamana de la evaluare. In caz de confirmare a sindromului de apnee in somn, este necesara o a doua noapte de inregistrare cu  un dispozitiv  CPAP (Continuous Positive Airway Pressure = presiune pozitiva continua la nivelul cailor aeriene) pentru stabilirea unei valori optime a presiunii CPAP ( asa numita ”noapte de titrare CPAP”). In cursul acestei nopti se va monta o masca conectata la aparatul CPAP, aparat ce va furniza aer la presiuni progresiv crescande pentru corectarea apneilor. In anumite situatii, va fi necesar ca pacientul sa doarma mai multe nopti ( maxim 7 nopti) pentru aprecierea corecta a presiunii de titrare CPAP. In functie de caz se recomanda pierderea kilogramelor in plus, tratament ORL sau corectarea dezechilibrelor endocrine.