Rinita alergică este o afecțiune caracterizată prin apariția de simptome din cauza hiperactivității mucoasei nazale ca urmare a expunerii la un alergen sensibilizant. Simptomatologia include rinoree, obstrucția nazală, prurit nazal și strănut. Simptomele se remit spontan sau sub tratament. Rinita alergică se poate însoți deseori și de conjuctivită alergică și de hiperlăcrimare. Rinita alergică și astmul au caracteristici comune și deseori coexistă, astfel încât 5-38% din pacienții cu rinită alergică suferă și de astm și 6-85% din pacienții astmatici prezintă și simptome nazale.
De la apariția primului ghid ARIA (Rinita alergică și impactul ei asupra astmului) în 2001 abordarea pacienților cu rinită alergică a evoluat datorită noilor studii și noilor tehnologii. În secolul informatizării, aplicațiile mobile și-au făcut loc și în medicină cu scopul de a ușura viața pacienților și a personalului medical. Alegerea farmacoterapiei pentru pacientul cu rinită alergică depinde de mai mulți factori, printre care: vârsta, simptomul principal, controlul rinitei alergice, preferințele pacientului și costul medicației. Sistemele de suport pentru decizia clinică pot reprezenta în viitor o unealtă bazată pe algoritme, utilă în alegerea unui tratament optim pentru fiecare pacient.
Să nu uităm că rinita alergică reprezintă o problemă globală de sănătate, afectând pâna la 20% din populație sau chiar mai mult de atât deoarece mulți pacienți își subestimează afecțiunea și probabil incidența este subapreciată.
Dacă doriți să citiți în întregime articolul „Rinita alergică: de la ghiduri la practica medicală” apărut în Revista Alergologia nr.2/2019 (din care au fost luate aceste date ), aveți link-ul aici.