Pentru că punem pe primul plan siguranța pacienților noștri, vă rugăm să citiți cu atenție RECOMANDĂRILE PRIVIND ACCESUL PACIENȚILOR LA CONSULTAȚII ÎN CADRUL CLINICII NOASTRE

Programarea

-Programarea la consultație este obligatorie. Din păcate nu putem onora consultații neprogramate.

-Consultațiile vor fi spațiate astfel încât să permită măsuri de dezinfecție a spațiului. Vor exista maxim 3 pacienți în clinică simultan, corespunzător celor 3 medici ce pot consulta concomitent.

-Pacienții vor veni neînsoțiți; excepțiile sunt copiii și persoanele ce necesită asistență care vor fi însoțiți de o altă persoană.

-Se va respecta întocmai ora de începere a consultației; pacientul va intra în clinică cu 2-3 minute anterior acesteia. Daca va ajunge mai devreme, va aștepta în afara incintei până la ora respectivă; dacă întârzie, i se va reduce din timpul alocat consultației.

-În ziua anterioară consultului, pacienții vor fi sunați de personalul clinicii și vor efectua chestionarul epidemiologic. Pacienții cu suspiciune de infecție COVID-19 nu pot fi consultați în clinica Novo Medica și trebuie să se prezinte la centre medicale cu servicii de boli infecțioase.

-Pacientul se va prezenta la consultație purtând mască de protecție ce va acoperi gura și nasul.

Consultația

-La intrarea în clinică, pacienții vor fi întâmpinați de personalul clinicii ce va purta echipament adecvat de protecție.

-Pacienților li se va măsura temperatura cu un termometru fără contact (temperatura nu trebuie să depășească 37 grade Celsius) și vor completa un chestionar epidemiologic pe care îl vor semna. Pacienții cu suspiciune de COVID-19 vor fi direcționați către centre medicale cu servicii de boli infecțioase.

-În situația în care nu există nici o suspiciune de infecție cu SARS-Cov-2, pacientul își va dezinfecta mâinile, își va pune încălțăminte de protecție și va fi condus în cabinetul medical. Pacientul va purta mască de protecție ce acoperă gura și nasul pe toată durata în care se va afla în interiorul clinicii.

-Se va evita staționarea în spațiile comune. În situația puțin probabilă a necesității de așteptare în spațiul comun, va fi asigurată suprafață minimă de 4mp și distanța de 2 m față de orice altă persoană.

-Consultația va fi efectuată de medici ce vor purta echipament adecvat de protecție.

-Investigațiile suplimentare vor fi efectuate doar atunci când sunt necesare, cu minimizarea riscului pentru pacient și personalul medical.

-După terminarea consultației, pacientul se va îndrepta spre recepție și apoi spre ieșirea din clinică evitând contactul apropiat cu alte persoane.

-Încurajăm plata cu cardul pentru a evita contactul manual cu bancnotele.

-Ca măsură suplimentară de siguranță, clinica noastră deține o lampă cu dublă sterilizare – UVC și Ozon – soluția perfectă pentru dezinfectarea completă a aerului și a suprafețelor din încâperi. De asemenea, toți pacienții noștri beneficiază de aparatul de acoperire a pantofilor Dr.Mayer, o soluție rezistentă și confortabilă de protecție și dezinfecție.

Consultația la distanță

-În situația în care pacientul dorește o consultație la distanță, se va realiza o programare în timpul programului de consultație al medicului solicitat.

-Se va specifica la telefon dorința de programare pentru consultație la distanță. Recepția va comunica ora programării și durata consultației. La momentul programării va fi specificat tipul consultației: telefonice sau prin apel video pe WhatsApp

-Pacientul va fi sunat din clinică la ora respectivă

-Pentru consultațiile în regim privat, costul acestora va trebui achitat anterior iar OP-ul trimis pe adresa novomedica@gmail.com anterior începerii consultației.

-Dacă la finalul consultației la distanță medicul consideră că sunt necesare alte investigații, pacientul poate fi programat pentru efectuarea acestora în clinică cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.